Ce este un repros? Cand vorbim despre repros am putea sa presupunem ca este vorba de ceva legat de o nemultumire fata de celalalt. Ca celalalt a ajuns beat acasa, ca celalalt a intarziat, ca celalalt a inselat sunt diferite reprosuri contextuale generate de o situatie. Ca celalalt nu are grija de casa, ca celalalt nu ia in seama suferinta proprie, ca celalalt este incapabil sa faca par, mai curand reprosuri legate de modul in care este celalalt. Ambele situatii nu pot sa fie izolate unele de altele si functioneaza foarte bine impreuna. De multe ori reprosurile in cuplu aluneca din unele in altele.
Reprosul nu are ca scop comunicarea. El nu comunica nimic in sine. Nu urmareste un raspuns si nu are un scop investigativ. Cu toate acestea reprosurile sunt facute constant si par sa nu aiba sens in absenta celuilalt. Cand spunem repros ne cream imediat imaginea unei persoane care spune alteia ceva negativ despre partenerul de discutie. Cu toate acestea pare sa nu fie o comunicare. Daca sunteti de acord cu aceste lucruri am putea sa presupunem ca reprosul este o forma de descarcare a unei incarcaturi emotionale negative. Prin negativ inteleg ceea ce nu place persoanei.
In relatia cu celalalt, incarcatura emotionala care se descarca nu lasa indiferent partenerul. Pentru ca aici este vorba de latura negativa. O anumita caracteristica narcisistica precum si un anumit comportament sunt atacate. Printr-o pliere narcisica, partenerul va face o mutare de neoprit – va construi o aparare a propriului sau narcisism care este atacat. Faptul ca acest lucru vine din partea partenerului inseamna ca el este important si ca atac si ca descarcare si ca importanta. Un repros va genera un raspuns automat si usor previzibil.
Prin repros cei doi monteaza o scena pe care o joaca stabil de-a lungul anilor. Este aceeasi scena, este acelasi continut, este acelasi atac si totusi nimic nu pare sa modifice lucrurile. Efectul este mereu acelasi. Pentru a intelege acest tip de scena cred ca cea mai buna referire este teatrul. Exista replici care strabat secolele: ”A fi sau nu a fi aceasta e intrebarea...”. Indiferent de context, de talentul regizorilor si actorilor, de fiecare data la Hamlet, spectatorii vor astepta acest moment. Ei stiu ca este asa, nu afla (de obicei) nimic nou din acest moment dar el are intotdeauna un efect sigur. Daca replica ar lipsi, piesa nu ar mai fi aceiasi.
De aici putem intra in perspectiva legaturii. Asa cum Hamlet va asigura legatura intre autor, regizor, trupa si spectatori intr-o unitate a legaturilor prin care vor trai o experienta impreuna tot asa si cuplul prin repros va trai impreuna. Este o descarcare si o satisfacere a legaturii lor. Este periculos sa demontezi reprosul dar de multe ori si necesar. In mod obisnuit este ceva benign, o cearta va cuprinde si o cantitate medie sau mica de reprosuri. Cand reprosul devine un mod de a fi acest lucru nu mai este contextual ci semnaleaza o problema majora. Problema, evident, nu este reprosul ci ceea ce semnalizeaza. Este ca si cum piesa Hamlet s-ar juca repetandu-se incontinuu celebra replica iar trupa de actori nu ar mai putea sa reprezinte niciun alt act din piesa.
Cand vorbim despre legatura, avem in vedere o conexiune existenta „aici si acum” a doua sau mai multe persoane care are o parte inconstienta si una contractuala. Reprosul semnaleaza o dificultate a partii contractuale si reprezinta o anumita functionare inconstienta care se poate traduce in diferite moduri. Dar reprosul odata devenit cronic, este necesar sa fie ascultat. Nu neaparat in continut ci in faptul ca el exista si nu mai poate sa traiasca legatura astfel.
Claudiu Ganciu
Psihoterapeut de orientare analitica
Centrul de Psihoterapie de Cuplu
0722 453 906
[email protected]