Tigrii risca sa dispara de pe Terra pana in 2022, a avertizat directorul organizatiei de mediu WWF (World Wide Fund for Nature), James Leap, la summitul dedicat protejarii acestei specii, inaugurat duminica la Sankt Petersburg, relateaza Agerpres.
"Aceste vietuitoare ar putea sa nu mai ramana pe planeta noastra pana in 2022, urmatorul An al tigrului (conform calendarului chinez)", a atras atentia James Leap.
Potrivit statisticilor, in prezent mai exista in natura 3.200 de tigri, fata de 100.000, cu un secol in urma.
James Leap a subliniat ca interzicerea vanarii acestor animale nu este de natura sa amelioreze cu mult situatia.