A aparut mereu la timpul sensului.
L-am crezut ba lenes, ba suparator de grabit, l-am acuzat cu vehementa ca mi-a furat clipe in care as fi vrut, asemenea lui Goethe, sa raman o intreaga eternitate. Mi-am imaginat ca ma cazneste impungandu-ma cu un ac de minutar.
Am incercat si eu sa-l sicanez, tivind secunde cu intrebarea „de ce?”.
Timpi morti pe frontul razboiului de tesut.
M-am rafuit cu el pe timpul meu, pe bataile inimii mele
- zvapaieli inversunate impotriva ticaitului fad si anost.
Crezand ca infrunt Timpul, eu ma luam la harta cu un biet ceas.
Timpul este maestru in a canta la harpa.
Stie pe de rost harta corzilor interioare
si stie, bineinteles, cand sa adie o armonie într-o sincronie.
E-o muzica dincolo de ticaitul acelor de ceas.
Din nastrusnicie,
Timpul te-mbie cateodata sa numeri intr-un moment, o vesnicie.
De ce ai vrea sa impietresti un moment,
daca momentul este tocmai miscarea cu verticalitate interioara
care descrie in spirala liniile fine ale devenirii,
briza de lumina care aprinde filigranul esentei în cadente nebanuite?
Timpul vaslește spre Sine,
o spune si potrivirea perfecta a doua crampeie de proza vie:
„Hotarata, cauta cu ochii insula si incepu sa vasleasca, lin, duios, ca cineva care pleaca numai cu nadejdea…”(Mircea Eliade in „Sarpele”) „ca toti avem o insula scufundata in apele mintii, si pe care-o cautam cu disperare, ca pe diamantul topit al fiintei noastre. Ca noi insine si lumea noastra suntem adânc scufundati, in apele timpului si-ale memoriei universale…”(Mircea Cartarescu in „Ada-Kaleh”)
Cat despre „De ce-ul” tivit,
pot spune ca exista un singur motiv:
Lifemotivul tuturor rimelor care respira
este Iubirea.
Ce-am deprins din piesa „Because” a celor the la „The Beatles”:
Rotunjimea lumii da sufletul de-a dura,
aurul gândurilor se spulbera in slavile vantului.
Iubirea isi traieste etern prezentul,
mereu veche, noua mereu.
Totu-i iubire, iubirea esti tu.
Spun doar ca Timpul n-are nicio vina,
el plamadeste o sincronizare divina.
Marketa Irglova – Divine Timing