Cea mai mare greşeală pe care o poţi face după ce ai pătat o bluză cu ruj este să o bagi direct în maşina de spălat. Dacă faci asta, rişti ca pata să se extindă, nu să dispară.
Pentru a fi sigură că pata va fi îndepărtată, înainte de a introduce haina murdară de ruj în maşina de spălat, pulverizează fixativ din belşug direct pe suprafaţa pătată.
Lasă fixativul să acţioneze preţ de 10 minute, apoi foloseşte un şerveţel de hârtie pentru a tampona zona cu pricina. Introdu bluza murdară în maşina de spălat şi vei constata, când o vei scoate, că nu a mai rămas nici urmă de ruj.
TRUC: Cum îndepărtezi petele de ruj cu FIXATIV
Ţi-ai pătat noua bluză albă cu ruj roşu? Nu te întrista, fixativul te va ajuta să îndepărtezi rujul cu un truc simplu!