Fie că îl rupi cu unghiile, atunci când îl îmbraci, fie că îl agăţi cu bijuteriile pe care le porţi, dresul este un articol vestimentar care cere manevrarea sa cu o atenţie sporită. Ce te faci însă dacă eşti neîndemânatică ori, pur şi simplu, eşti mereu grăbită? Răspunsul e simplu: foloseşti un truc de nota 10, care să facă dresul aproape imposibil de rupt!
Tot ce trebuie să faci este să clăteşti bine cu apă călduţă orice dres nou, nepurtat. Stoarce-l apoi şi pune-l într-o pungă de plastic, pe care o vei introduce în congelator. A doua zi, scoate dresul şi lasă-l să se dezgheţe şi apoi să se usuce la temperatura camerei.
Temperaturile foarte scăzute din congelator fac fibrele dresului să stea foarte strânse, ceea ce înseamnă că acesta va fi mult mai greu de rupt. Folosind această metodă, dresul tău capătă mai multă elasticitate şi tu economiseşti banii pe care i-ai fi cheltuit pe dresuri noi.
Trucul GENIAL care previne ruperea dresurilor
Ţi s-a întâmplat şi ţie, cel puţin o dată, să dai o grămadă de bani pe un dres şi acesta să se rupă încă de la prima purtare? Ei bine, acest truc va face dresurile tale să reziste o veşnicie!