Elizabeth a II-a pozează aşezată, în faţa unei ferestre, într-un costum albastru deschis.
Ranald Mackechnie, deja autor al mai multor fotografii oficiale ale reginei, este autorul acestei imagini inedite în care Elizabeth schiţează un zâmbet maliţios.
În vârstă de 96 de ani, regina are dificultăţi de mobilitate, şi-a limitat apariţiile publice şi acum se bazează pe un baston. Ea îi predă treptat ştafeta fiului ei cel mare, Charles, în vârstă de 73 de ani, chiar dacă continuă să se întâlnească regulat cu diplomaţii prin videoconferinţă şi nu şi-a pierdut nimic din vigilenţa, potrivit apropiaţilor ei.
View this post on Instagram
Deschizând un weekend prelungit de parade, festivaluri populare şi concerte, sărbătorile Jubileului său de Platină încep joi cu tradiţionala paradă militară anuală, salutul "Trooping the Colour". Regina trebuie să apară de două ori pentru scurt timp pe unul dintre balcoanele Palatului Buckingham.