1. Scuzele trebuie sa fie mai mari decat boacana
Daca greseala ta a fost una semnificativa, nu incerca sa o faci sa para mai mica decat este de fapt. O scuza inventata pe moment, care printre altele da de inteles ca partenerul face din tantar armasar, nu face decat sa puna paie pe foc.
Evita formulari de genul: "Nu e mare branza." sau "Exagerezi!"
Incearca, in schimb: "Am gresit rau de tot de data asta." sau "N-ar fi trebuit sa reactionez asa."
2. Recunoaste ca ai gresit
De regula, aspectul de suprafata (faptul ca ai uitat ca aveti intalnire sau ca ai facut un comentariu nepotrivit), are si un substrat, mult mai important atunci cand ceri iertare.
Prin urmare, in loc de "Imi pare rau ca am uitat de planurile pentru cina.", arata-i ca intelegi ce l-a deranjat "Stiu ca ar fi trebuit sa te sun inainte, inteleg si ai tot dreptul sa fii suparat. E o dovada de lipsa de respect sa nu anunt daca se schimba ceva si voi avea mai multa grija pe viitor.".
3. Fara "dar"!
Nu folosi acest cuvant cand ceri iertare. Iti va distruge toata pledoaria. Folosindu-l pare ca incerci sa dai vina pe altcineva, cand singura vinovata esti tu.
"Imi pare rau ca am uitat de cina, dar am ramas fara baterie la telefon si aveam setata alarma pentru ora respectiva." Oricum, tu esti cea care a uitat sa isi incarce telefonul si prin urmare tot tu esti vinovata. Nu incerca sa te ascunzi dupa deget daca vrei sa te ierte.
4. Foloseste cuvinte, nu cadouri
Fie ele obiecte sau gesturi, nu le folosi pe post de cadou de impacare, fiindca vor fi interpretate drept mita. Esti tentata sa il saruti dulce in speranta ca va uita de greseala ta? Foloseste mai bine cuvintele. Un cadou arata ca iti pare rau, dar nu si ca ai inteles ce ai gresit.