Sambata, 31 martie 2012, Cafe Antipa gazduieste un preview al celui mai asteptat targ de moda si cultura vintage din Bucuresti.
Te invitam sa ne petrecem ziua impreuna intr-un tur al celor mai deosebite, delicate si excentrice produse, selectate cu ocazia imbobocirii pomilor din Bucuresti.
Preview-ul V for Vintage La Dolce Vita reuneste atat prietenii nostri din editiile anterioare, cat si new entries din domeniile vintage, design, bijuterii si accesorii.
Ce veti vedea: vintage autentic, printuri fanteziste, pandante excentrice, tinute extravagante, imprimeuri colorate, flori suprarealiste pictate pe fuste si rochii, boboci metalici de agatat în piept, cercei în forma de margarete, irisi si trandafiri, palarii decorate, flori glasate intr-o invazie de culoare.
Si ca sa simti Dolce Vita la cote maxime Aperol Spritz te asteapta cu un cocktail si un concurs plin de culoare.
Hint: poarta ceva portocaliu.
Intrare: 10 lei
Dress-code: dare to wear colors