Iata cum sa iti salvezi bugetul pentru o vacanta in Monaco
Cazare ieftina
Exista hoteluri care va vor lasa cu gura cascata (The Metropole v-ar putea saraci cu vreo 500 de euro pe noapte ) dar exista si cateva locuri mai convenabile unde veti putea petrece noaptea. Aparthotel Monte Cristo este un astfel de exemplu. Situat in Beausoleil, la cateva minute de cele mai mari cazinouri, apartamentele din Aparthotel sunt foarte confortabile si reprezinta o alternativa buna. Preturile incep de la modesta suma de 59 euro pe noapte.
Mananca ieftin
Exista multitudine de restaurante extrem de luxoase in Monaco, unde poti servi preparate frantuzesti dintre cele mai fine, dar daca vrei sa te intorci acasa fara sa-ti fi cheltuit intreaga avere, exista numeroase cafenele prin oras care iti vor pune la dispozitie meniuri la preturile practicate in Paris sau Londra. Ar fi bine totusi sa va uitati pe meniu dinainte, la cele situate langa atractiile cunoscute, caci s-ar putea sa platesti o avere pentru o cafea si un croissant. Cea mai buna varianta in cazul bugetului redus este, in mod evident, sa va aprovizionati cu cele esentiale la unul dintre numeroasele supermarketuri. Chiar si localnicii trebuie sa manance si altceva in afara de pate de gasca.
Viziteaza ieftin
Palatul Printului domina orizontul si nu l-ati putea vedea indeaproape fara a urca dealul pe care este construit. Iti va face placere sa afli ca nu te costa nimic sa-l admiri de afara, dar trebuie sa platesti pentru a vizita interiorul. Insa, te-ai putea multumi si doar observand mersul tantos al garzilor.
Chiar vis-a-vis de palat se afla Catedrala Monaco, unde intrarea este libera si care chiar merita vizitata. In mod ciudat, a devenit celebra mai mult datorita mormantului printesei sale adoptate preferate, starul hollywoodian - Grace Kelly.
Venind vorba despre Printesa Grace, una dintre cele mai frumoase atractii ale orasului care nu costa nimic este Gradina de trandafiri a Printesei. Daca se intampla sa va aflati acolo la inceputul verii, veti fi coplesiti de frumusetea si de mirosul acestei gradini cu adevarat incredibile. Este intretinuta impecabil si cu deosebita pricepere, fiind unul dintre cele mai linistite locuri din principat.
In cele din urma, Monte Carlo nu ar fi Monte Carlo fara faimosul sau circuit intern de Grand Prix si acesta este probabil cel mai mare rasfat pentru turistul cu buget limitat. Evident, nu va costa nimic sa mergeti de la linia de start unde sunt semafoarele, prin oras, pana la intrarea in port, pana la curba in forma de ac de par din dreptul casinoului si prin tunelul dureros de zgomotos, inainte de a ajunge inapoi la linia de sosire unde veti fi pregatiti pentru o relaxare in una dintre numeroasele cafenele de-a lungul liniei portului.