La inceput le urmaream pe stewardese cu atentie dar, dupa mai mult zboruri cu avionul m-am plictisit si le-am lasat sa isi faca treaba linistite, fara sa ma mai uit la ele. Asta nu m-a oprit sa ma intreb adesea: Oare mi-o fi dat vreodata sa folosesc o astfel de vesta de salvare? Cel mai adesea am zburat pe deasupra marii. Fireste ca m-am gandit ca ar fi mai multe sanse sa apuc sa folosesc vesta de salvare daca s-ar intampla sa cada avionul in mare. Dar nu poti avea nicio garantie. Impactul avionului cu apa poate fi devastator.
De ce alegem sa calatorim cu avionul stim cu totii: salvam mult timp. Nu stiu daca si bani desi, cu toate reducerile si ofertele la biletele de avion din ultima vreme, am putea spune ca da.
Mi-a fost vreodata frica sa zbor cu avionul? NU! Mi-am dorit de mica sa am si experienta asta, dar abia dupa 30 de ani am “reusit performanta”. Cum a fost prima data in avion? Imi aduc aminte ca mi-a fost frig la picioare; era vara, cald, asa ca eram in sandale. Insa aerul conditionat m-a cam inghetat. Noroc ca zborul nu a fost foarte lung. Oricum, cea mai mare placere a fost la decolare. E un sentiment unic, pe care nu-l poti compara cu nimic.
Anul trecut, in zbor spre Praga, am schimbat avionul la Viena. De cum ne-am suit in avion am avut o senzatie ciudata, ca ceva nu e tocmai ok. La decolare a fost cum a fost numai ca, imediat dupa, am avut senzatia ca aeronava nu s-a ridicat suficient de sus. Nu ma pricep la citit ceasurile de pe bord, la altitudini sau alte date tehnice. Dar ceva imi spunea inca o data ca nu e totul in regula. Sentimentul a fost ca si cum am fi vrut sa ne ridicam si cineva ne-a impins cu mana “pe cap”, de doua ori, in jos. Plus ca vedeam luminile si casele Vienei mult prea in clar. Si m-am obisnuit ca la scurt timp dupa decolare, toate acestea sa ramana doar niste pareri, obstructionate de eventualii nori. N-am zburat nici 10 minute cand am fost anuntati ca ne intoarcem la sol, pentru ca e ceva in neregula la partea tehnica. Ei, atunci recunosc ca am avut ceva emotii. Abia asteptam sa aterizam si sa ma dau jos din avion. Dar la vesta de slavare nici ca m-am gandit. Era iarna, eram deasupra orasului, la ce ne-ar fi putut ajuta ele? Ca nu au si o parasuta legata de ele. Si nici prea groase nu sunt, sa zici ca ti-ar tine de cald. Ei, fac si eu haz de necaz!
Figura s-a repetat la intoarcere. Tot in Viena, avionul a stat la sol mai bine de o ora pentru nu stiu ce verificari tehnice. Atat cat sa ne pierdem noi conexiunea spre casa si sa ne dam tot programul peste cap. Abia asteptam sa ajungem la sol, si sa respir usurata. Dar asta nu m-a speriat indeajuns incat sa nu zbor iar, peste mai putin de o luna.
As mai zbura cu avionul? Da, oricand. Sa ajungi atat de repede de la o destinatie la alta, poate la mii de kilometrii distanta, e cat se poate de tentant. Am dormit in avion? Da, chiar si la curse scurte, de o ora si ceva. Mi s-a intamplat sa stau langa persoane care se tem de avion? De mai multe ori. O tipa s-a suit practic pe mine de frica, m-a strans de mana pana mi s-a albit si abia am reusit sa o linistesc. Tot ce mi-a venit in minte sa ii spun a fost: “Daca e sa fie, oricum nu avem ce face, asa ca mai bine linisteste-te si incearca sa iti pastrezi simturile alerte. In felul asta, fara panica, daca e cazul si e suficient timp, ai putea sa actionezi intr-un fel sau altul pentru a te slava. Cu sau fara vesta de salvare.