Din nefericire, multe dintre animalele de companie măcelărite în scopuri comerciale fac parte dintre cele furate. Apărătorii acestui obicei aduc în discuție tradiția, dar consumul acestui tip de carne devine din ce în ce mai blamat în toată Asia, mai ales în Indonezia, unde comerțul este puternic, dar 93% din populație dezaprobă acest lucru. Din fericire, orașul indonezian Tomohon, unde comerțul cu carne de câine era în floare, și-a anunțat retragerea din această industrie.
Recent, fundația Change For Animals, alături de partenerii săi, Dog Meat Free Indonesia Coalition și Animal Friends Manado, au discutat cu oficialii guvernului măsuri de încheiere urgentă a acestui tip de comerț, iar orașul în care s-au purtat aceste discuții, Tomohan, va întrerupe acest comerț cu ajutorul organizațiilor respective. Cu toate acestea, piețele extremiste din Sulawesi de Nord, sunt cunoscute pentru brutalitatea cu care aglomerează animalele în cuști, fiind astfel obligate să privească în timp ce prietenii și rudele lor sunt omorâte. Acolo se jupoaie pielea de pe animale, iar în această regiune rabia este foarte des întâlnită atât la câini cât și la oameni, din cauza faptului că nu sunt făcute controale veterinare amănunțite.
Una dintre măsurile pe care le poți adopta și tu pentru a contribui la salvarea acestor animale nevinovate este să răspândești astfel de vești, deoarece mulți oameni nici măcar nu știu că există aceste de piețe de desfacere.
Veste MINUNATĂ: oraşele indoneziene militează pentru renunţarea la comerţul cu...
Comerțul cu carne de câine stârnește reacții negative chiar și din partea celor care consumă, în mod, normal alte animale. Aceste animale nobile sunt văzute ca fiind cei mai buni prieteni ai omului și nu sunt percepute ca fiind o sursă de hrană.