Dupa ce Catalin Botezatu a cucerit inimile concurentelor, dar si pe ale telespectatorilor, emisiunea cu cele mai bune audiente din sezonul estival 2010 revine la Antena 1. Noul burlac se numeste Edward Popescu Strohlen, are 27 de ani, a studiat in Elvetia si Monaco, este miliardar si detine mai multe afaceri impreuna cu familia sa.
S-a nascut in Romania, insa inainte de a implini un an a plecat impreuna cu parintii sai in Germania. Edward a studiat in Elvetia si Monaco, vorbeste patru limbi straine: germana, engleza, franceza si italiana, iar momentan traieste in Romania.
Edward Popescu Strohlen este pasionat de tenis, sport pe care l-a si practicat la nivel de performanta cat timp a locuit in Florida, schiaza de la varsta de trei ani, face sport zilnic, fie ca merge la sala sau face jogging, dar este si un mare gurmand. Acest lucru l-a motivat sa invete sa gateasca, iar acum petrece cu drag ore in bucatarie. Ii plac gadgeturile, dar si masinile de epoca, iubeste animalele si si-ar dori doi copii.