Colecția cântărețului pop decedat în anul 2016, la vârsta de 53 de ani, cuprindea, printre altele, opere ale artiștilor Tracey Emin și Damien Hirst, dar unele dintre cele mai îndrăgite piese ale sale au fost vândute la licitație, pentru a susține cauze pe care le susținea artistul când era în viață.
Printre opere vândute la această licitație s-a numărat și „The Incomplete Truth”, a lui Damien Hirst, vândută cu 911.250 de lire sterline, în timp ce o altă operă a aceluiași autor, „Saint Sebastian, Exquisite Pain”, a fost adjudecată cu 875.250 lire. De asemenea, tabloul „Songbird”, din 1982, a lui Bridget Riley a fost cumpărat cu 791.250 lire, iar „Hurricane” al lui Tracey Emin a fost luat cu 431.250 lire.
Între timp, Andrew Ridgeley a anunțat că scrie o carte despre prietenia lui cu George Michael. Cei doi s-au întâlnit în școală și au format trupa „Wham!” în 1981, dar au cunoscut apogeul în 1984, după care și-au început carierele solo. Editura Penguin Random House s-a anunțat interesată de a publica „Wham! George & Me” și reprezentanții acesteia au declarat: „Ei au atins și au depășit multe recorduri, au fost tratați ca pe niște zei și chiar dacă profesional s-au despărțit, au rămas prieteni toată viața. Fiecare concert al lor era ca o petrecere care părea să nu se mai termine niciodată, până în momentul în care mii de fani au izbucnit în plâns în 1986, pe Wembley Stadium. Această carte va scoate la iveală multe detalii din acea perioadă. Este ocazia perfectă să ne amintim cu toții acea eră, acea formație și acei băieți.”
Vezi ce s-a ales de colecția de artă a lui George Michael
Colecția de artă a lui George Michael a fost vândută cu 11.3 milioane de lire la Casa de Licitații Christie, din Londra.