Curtezanele din vremea Renasterii italiene erau unele dintre cele mai frumoase si mai celebre femei, cantate de poeti si iubite de oamenii puternici ai momentului. Si, mai presus de toate, cele mai alese dintre ele – nu intamplator si cele mai educate – erau si femeile cele mai libere din intreaga Italie.
In cazul curtezanelor trebuie facute cateva delimitari importante: existau curtezanele de jos, cele de mijloc si cele oneste. Celor de mijloc li se spunea si "de candela" (cortigiana di lume) – poate pentru ca locuiau de obicei la negustorii de lumanari, explica J. Lucas Dubreton in cartea sa "Viata de fiecare zi la Florenta in vremea familiei de Medici" – si, pe treapta cea mai de sus, curtezana "onesta" (cortigiana onesta), onorata, singura care joaca cu adevarat un rol in societate. Si, cu toate ca ar putea parea o exagerare, ele erau unele dintre precursoarele femeilor independente din zilele noastre: femei inteligente care isi castigau singure traiul si care erau stapanele propriei vieti.
Cele mai faimoase curtezane: Veronica Franco si Tullia de Aragon
Una dintre cele mai celebre curtezane venetiene se numea Veronica Franco. Fiica unei foste curtezane oneste pe nume Paola Fracassa si a lui Francesco Franco, Veronica s-a nascut la Venetia. Nu trebuie sa va inchipuiti ca ea a vrut sa paseasca pe urmele mamei sale, pentru ca dovezile istorice sustin contrariul. Maritata atunci cand era foarte tanara, ea a incercat sa scape dintr-o casatorie lipsita de sentimente si s-a refugiat la parintii sai. In Venetia acelor vremuri femeile puteau obtine divortul, existau insa slabe sanse ca ele sa isi recuperez dota. In cazul Veronicai, ai carei parinti abia putusera strange banii pentru dota, ea nu a putut recupera suma. Si, pusa in fata situatiei in care a trebuit sa isi intretina un copil mic si familia, se pare ca nu a avut de ales. A devenit curtezana cea mai celebra a epocii si exista acte care atesta faptul ca mama sa era cea careia ii erau platite taxele si cea care intermedia fiecare intalnire cu fiica sa.
Nevestele din acea vreme erau persoane prea putin educate, dependente financiar de sotii lor si a caror intreaga viata se invartea in jurul casei, a sotului si a copiilor. Curtezanele, de cealalta parte, nu aveau ingradit accesul la educatie, aveau posibilitatea de a avea si de a-si castiga propria avere si, mai important, erau libere sa cunoasca artisti si oameni importanti si sa participe la viata literara, politica si intelectuala. Si, dupa cum exemplul Veronicai Franco ne arata, puteau chiar sa-si publice propriile opere.
In ciuda tuturor piedicilor, Veronica Franco a avut extrem de mult succes literar in epoca. Astfel, intre 1570 si 1580 a reusit sa editeze operele a mai multi autori si a publicat si cateva volume cu poeziile sale si un volum de opere epistolare. A fost extrem de preocupata – poate si din pricina faptului ca si-a petrecut o mare parte din viata incercand sa isi recupereze dota de la primul sau sot – de calvarul tinerelor femei care nu aveau dota si, conform celor care s-au documentat despre viata sa, scrisorile sale vorbesc deseori despre acest calvar si in testamentul sau a lasat bani pentru acestea.
Tullia de Aragon era fiica unei alte celebre curtezane originare din Roma pe nume Giulia Ferrarese. Fara a se incadra in canoanele frumusetii din acele vremuri – erau pretuite frumusetile blonde, micute de statura si cu corpul plin, in timp ce Tullia era inalta, lipsita de rotunjimi, cu buze subtiri si un nas usor coroiat- ea era, se pare, atat de fermecatoare si de inteligenta incat barbatii cei mai puternici ai vremii sau cei mai faimosi s-au indragostit pe rand de ea. Iar daca mama sa era cunoscuta drept cea mai frumoasa din vremea sa, Tullia s-a facut cunoscuta drept una dintre cele mai inteligente femei ale vremii, avandu-i ca iubiti pe Bernardo Tasso (cel mai faimos poet din acea epoca), magnatul bancar Filippo Strozzi si multi alti artisti si oameni importanti.
Iar cand Tullia s-a mutat la Florenta si acolo a fost pusa in aplicare o decizie a marelui duce care obliga curtezanele sa poarte un val galben pentru a se deosebi de femeile cinstite, admiratorii sai intervin la inaltele foruri si ea nu este supusa acestei umilinte.
A publicat numeroase volume de versuri, poeme epice si esee asupra sentimentelor de dragoste feminine.
Tullia, la fel ca multe alte curtezane oneste, si-a sfarsit zilele onorabil casatorindu-se legitim si avand doi copii. Evident, curtezanele se puteau casatori si o si faceau, de cele mai multe ori, cu barbati care ocupau pozitii inferioare patronilor acestora.
Viata de zi cu zi si secretele frumusetii lor
O curtezana onorata isi descrie astfel garderoba, citata de Lucas Dubreton: "Rochiile mele sunt de catifea si de matase tesute cu fir de aur, perle si pietre pretioase; am peste o suta de camasi de matase cu ciucuri de aur, si escarpeni, si ghete, papuci cu droaia; la gat port un colan care face cel putin doua sute de ducati de aur; am rufaria alba ca zapada si atat de multa, incat cine o vede ramane uluit; este imbibata de miresme rare si mie insami imi place sa fiu parfumata. Unde ma aflu eu nu se pot raspandi nici miasme vatamatoare si nici molipsiri, intr-atata raspandesc in juru-mi mirosuri suave."
Cum reusea o curtezana onesta sa capteze atentia unei persoane importante si, mai important inca, sa pastreze aceasta atentie? Ele aveau nevoie sa proiecteze o imagine care sa ii convinga pe acei barbati de faptul ca merita sa fie considerata egala lor si, deci, demna de a ocupa un rol important in viata lor. Reusea sa isi atinga acest scop folosindu-se de multele sale talente si de inteligenta sa.
Viata unei astfel de curtezane era una sofisticata si se baza foarte mult pe imaginea pe care aceasta reusea sa si-o creeze. E adevarat, ele se ofereau barbatilor – inclusiv sexual – dar accentul era pus pe faptul ca erau destul de inteligente si talentate artistic pentru a-i intretine pe acestia. Iar aceste curtezane pretindeau o taxa pentru a petrece timpul cu ele, dar si una pentru conversatie. In schimbul acestei taxe oamenii celebri care le vizitau pretindeau ca ele sa fie foarte inteligente si instruite. Printre admiratorii lor se numarau: Lorenzo de Medici, Michel de Montaigne, Rafael, Titian, unii dintre cei mai de vaza nobili, cardinali, duci si chiar si Regele Henric al III-lea, cucerit de catre Veronica Franco. Si chiar daca relatiile de dragoste dintre cele doua persoane se rupeau, barbatii ramaneau vizitatori fideli, pentru inteligenta conversatiilor si pentru talentele curtezanelor de a compune muzica, a canta si a scrie poezii.
Si, chiar daca totul poate parea o poveste frumoasa in care curtezanele, femei educate si inteligente, se inconjurau de artisti, de oameni puternici si erau iubite si admirate, viata unor astfel de femei era si foarte periculoasa. Conform cartii lui Margaret Rosenthal, ele erau expuse atacurilor violente din partea iubitilor gelosi, bolilor, umilintelor publice si chiar concedierilor si furturilor din partea servitorilor. Iar cei mai mari dusmani ai lor erau curtezanii cu care erau in competitie directa pentru banii si favorurile patronilor. Unii dintre cei mai duri adversari ai acestora erau Lorenzo si Maffio – pare un nume predestinat, nu-i asa? – nepotii patronului bogat al Veronicai Franco, Domenico Venier si Pietro Aretino. Acestia scriau versuri - fie obscene, fie satirice – la adresa diferitelor curtezane si puteau chiar sa-i afecteze cariera. Si in timp ce Aretino arata o oarecare compasiune pentru acestea in versurile sale – se crede ca el era fiul unei curtezane, versurile lui Lorenzo si Maffio sunt obscene si chiar revoltatoare, scrie Rosenthal. Defaimarea nu era singurul pericol pentru curtezane, pentru ca daca suparau un barbat care nu trebuia suparat (de exemplu daca nu cereau voie patronului lor sa primeasca vizita unui alt barbat) ele erau rapite si pedepsite prin viol – existau doua posibile astfel de pedepse, fie "trentuno", in care curtezanele erau violate de treizeci si unu de barbati, fie "trentuno reale" pedepsa la care participau 79 de barbati, dupa cum scrie Georgina Masson in cartea sa "Tullia de Aragon, curtezana intelectuala". Oricum ar fi fost, taxele femeii scadeau, la fel si popularitatea sa si exista chiar si obiceiul ca fostii iubiti – sau barbatii respinsi – sa se razbune desfigurandu-le.
Unde au disparut curtezanele?
Celebra carte "The Honest Courtesan" – inspirata din viata Veronicai Franco si scrisa de Margaret F. Rosenthal– a fost ecranizata cu un uluitor succes cu titlul "Dangerous Beauty", avandu-i in rolurile principale pe Catherine McCormack in rolul Veronicai si pe Rufus Sewell in rolul iubitului sau Marco Venier. Cartea a provocat atat de multa valva incat exista femei - educate – care au decis ca isi doresc sa se "joace" de-a curtezanele venetiene. Astfel, doua femei si-au fondat un site Bella Donna Courtesans (www.belladonnacourtesans.com), care incearca sa readuca la viata o parte dintre obiceiurile si moda acelor vremuri, dar si o companie de teatru specializata in texte ale autorilor din acea epoca.
Nu degeaba se spunea, in acele vremuri, "daca italiencele nu le intrec pe frantuzoaice in ceea ce priveste frumusetea formelor, farmecul face din ele reginele lumii".