Viata inseamna ceva mai mult decat se intampla in lume

Cateodata ma gandesc ca ne cheltuim viata asta inainte sa ne luam banii pe ea! Ca ne punem atatea obiective legate de bani, casa, masini, barbati nu stiu de care, ca uitam de fapt ce naiba cautam noi in viata noastra!

Ne facem planuri mai mici sau mai mari - cand ne facem, ca mai sunt si persoane traind de azi pe maine - si ne afundam pur si simplu in tumultul acumularii: cat mai multe carduri, masina draguta, casa pe credit, eventual un pamant la munte, sa fie, pentru batranete, multe, cat mai multe diplome sa dea bine la CV, eventual si atarnate in spatele biroului ca sa se vada foarte bine "cine suntem", haine de la Milano, ca "sunt mai ieftine", dar tinem neaparat sa spunem de unde le-am luat, ca doar ne permitem si am muncit mult sa ajungem la statutul asta.

OK. Care statut?

Si, mai grav, de cele mai multe ori ne luam foarte in serios, facand lucrurile astea. Ne temem sa spunem prostii. Ne temem sa punem intrebari, ne temem sa aparem in ochii celorlalti ca nestiutori, stupizi, puerili sau neavizati. Si ne chinuim atat de tare incat nu realizam ca toata lumea spune prostii, insa singurii stupizi sunt cei care se iau in serios spunand prostiile solemn, cu eleganta! Cam cu tot atata eleganta cu care ragaie un japonez la o masa europeana, in semn de pretuire a mancarurilor servite...

Iar cand am obosit de atata acumulari nu ne aplecam asupra vietii noastre, ci a altora. Ne intereseaza ce se mai intampla cu ceilalti, ce mai e prin lume, prin vecini, pe la televizor. Uitam ca mai exista carti, uitam ca mai exista celalalt de langa noi, uitam de noi...

"Femeia ii spune sotului, a carui fata este complet ascunsa dupa ziar:

- Ti-a trecut vreodata prin minte ca viata ar putea sa insemne ceva mai mult decat ceea ce se intampla in lume?"

Eu cred ca lumea asta este perfecta. Toate exista pentru ca asa le-a fost dat, si lucrurilor, si fiintelor, si gandurilor, si faptelor, si celor stiute, si celor nestiute. Numai noua ni se pare ca nu e tocmai cum ar trebui sa fie, mai ales cand ne e greu! Ca toate-s cu susul in jos.

Dar eu cred ca asa si sunt de fapt! Se spune ca Dumnezeu a tesut un desen perfect cu firele vietilor noastre, inclusiv cu pacatele. Motivul pentru care noi nu-l putem vedea ca atare este faptul ca privim tesatura pe dos. Cati o intoarcem sa o privim si pe partea cealalta? Cati ne schimbam locul ca sa o vedem exact asa cum trebuie?

Ti-ai ridicat privirea spre cer astazi?