De Bobotează apele se purifică, forțele răului fiind îndepărtate. Apa sfințită în această zi capătă puteri miraculoase și nu se strică niciodată. Preoții din toate colțurile țării obișnuiesc, de asemenea, să sfințească râurile și lacurile, în care aruncă o cruce de lemn după care se vor arunca flăcăii curajoși. Cel ce va ieși din apă cu crucea de lemn în mână va avea un an prielnic.
De Bobotează, dar și în următoarele 7 zile, nu ai voie să speli rufe pentru că spurci apa sființită. Dacă vrei să fii sănătoasă tot anul, spală-te pe mâini cu apa curgătoare sfințită de preot. În unele părți ale țării, oamenii își toarnă în cap o găleată de apă din fântână pentru a fi feriți de boli în noul an.
Dacă vrei să îți visezi sortitul, leagă un fir de mătase roșu și un buchețel de busuioc de inelar în noaptea de Bobotează. De asemenea, pune busuioc și sub pernă iar sortitul ți se va arăta în vis. Este bine ca busuiocul să fie luat din mănunchiul părintelui care vine cu Boboteaza. Se spune că dacă o fată nemăritată alunecă și cade de Bobotează, atunci ea își va găsi sortitul și se va mărita anul acesta.
sursă foto: www.puterea.ro