Nu te panica, dacă îţi visezi partenerul înşelându-te nu înseamnă că el chiar face asta. Mai degrabă, te simţi tu puţin neglijată în această perioadă sau simţi că atenţia lui nu îţi aparţine în proporţie de 100%. Fie că este vorba despre munca lui, fie că este vorba despre un membru al familiei, ceva sau cineva îi distrage atenţia de la relaţia voastră.
Aşadar, analizează bine situaţia şi află de ce subconştientul tău consideră că eşti a treia roată de la bicicletă, oferindu-ţi asemenea vise. Apoi, fă ceva în sensul acesta: fie te împaci cu situaţia, fie o remediezi discutând deschis cu el pentru a ajunge la un compromis. Vei observa că, pe măsură ce îi vei recăpăta atenţia, visele de acest gen vor dispărea.
Şi dacă visezi că tu eşti cea care îl trădează tot lipsa atenţiei este cauza. Linişteşte-te, fă-ţi ordine în gânduri şi află cauzele problemelor de cuplu.