Cel mai mare tour operator din tarile baltice, Novatours, planuieste sa ia cu asalt piata turistica romaneasca prin infiintarea companiei Flynova, principala activitate a acesteia fiind organizarea de vacante si excursii prin intermediul curselor charter.
Destinatiile luate in calcul pana in prezent sunt bine consacratele Turcia, Grecia si Tunisia, urmand ca din iarna 2008-2009 acestora sa li se adauge Egiptul, cu statiunile de la Marea Rosie Sharm El Sheik si Hurgada, si Insulele Canare. Cu ce vine nou Flynova in peisajul tour-operatorilor autohtoni? Asul lor din maneca sunt promotiile de care beneficiaza tinerii casatoriti, familiile cu copii si grupurile de turisti, precum si un program de fidelizare a clientului. Prin intermediul acestei initiative, turistii loiali beneficiaza de reduceri consistente. Vestea buna: daca te grabesti sa faci rezervari pentru vacanta pana la sfarsuitul lunii, beneficiezi de reduceri de 15%. Intre timp, ai ocazia sa afli mai multe detalii despre ofertele Flynova in perioada 27-30 martie, la Targul de Turism de la Romexpo.