Humusul este unul dintre preparatele care poate fi congelat și servit, fără probleme, după decongelare. Un strat de ulei pus deasupra acestuia înainte de congelare îi va păstra aroma nealterată.
Pastele fierte pot fi și ele congelate cu succes, iar dacă și tu ai obiceiul de a fierbe prea multe paste, asta e o soluție salvatoare, care va preveni risipa inutilă.
Ouăle pot fi și ele congelate așa că, dacă ai prea multe ouă și te temi să nu se strice, congelează-le. Nu le congeal în coajă pentru că înghețul le poate sparge. Pune ouăle într-un recipient, bate-le bine și congelează-le apoi.
Te-ai gândit vreodată să congelezi chipsurile preferate? Ei bine, ai putea să o faci, mai ales după serile de film petrecute la tine, atunci când toți invitații vin cu câte una, două pungi de chipsuri.
Imediat după ce l-ai decojit, avocado începe să se altereze. Așadar, dacă mănânci o jumătate de avocado la micul dejun, nu trebuie să arunci cealaltă jumătate, ci să o congelezi pentru a prepara un sos guacamole la cină. Unge avocado cu zeamă de lamâie și pune-l într-o pungă închisă etanș înainte de congelare.
Untul poate și el să fie congelat fără probleme, mai ales dacă îl congelezi după ce îl pui într-o pungă închisă ermetic.
Mezelurile, de asemenea, pot fi congelate cu succes. Termenul de valabilitate al acestora poate fi astfel prelungit până la 2 luni.