Ea face parte din cei patru noi profesori invitați, care vor contribui la programul noului master despre "femei, pace și securitate" ce vizează să promoveze egalitatea între sexe și să ajute femeile afectate de conflicte din lumea întreagă.
"Sunt foarte încântată de crearea acestui program", a declarat actrița de 40 de ani într-un comunicat. "Sper ca și alte instituții universitare să urmeze acest exemplu fiindcă este esențial să extindem dezbaterea asupra felului în care pot avansa drepturile femeilor și să se pună capăt impunității crimelor care afectează în mod disproporționat femeile, cum ar fi violențele sexuale din timpul conflictelor"", a adăugat ea.
Printre ceilalți profesori se numără fostul ministru britanic al Afacerilor Externe William Hague, care a lansat în 2010, alături de Angelina Jolie-Pitt, o inițiativă în privința prevenirii violențelor sexuale în conflicte.
Profesorii invitați vor susține conferințe, vor participa la ateliere și la evenimente publice, a informat London School of Economics.