Ceapa, usturoiul, prazul și arpagicul
Aceste legume conțin compuși sulfuroși care atacă celulele roșii din sânge. Așadar, pe termen lung, pisica ta poate dezvolta o anemie severă.
Simptomele intoxicării cu compuși sulfuroși sunt următoarele: depresia, schimbarea culorii urinei, respirație accelerată sau încetinită, pierderea apetitului, dereglări digestive.
Dacă observi aceste simptome, trebuie neapărat să apelezi la ajutorul unui veterinar.
Struguri și stafide
Insuficiența renală este riscul la care se expune pisica ta atunci când mănâncă struguri sau stafide. Simptomele care apar imediat sunt: voma, setea exagerată, diareea și letargia.
Și în acest caz trebuie să apelezi la ajutorul medicului veterinar.
Ciocolata
Ciocolata conține cofeină, dar și alte substanțe care nu îi priesc animalului tău de companie. Cu cât este ciocolata mai neagră, cu atât este mai toxică pentru pisica ta.
Primele simptome care apar sunt starea de neliniște a pisicii, voma, diareea, urmată de bătăi neregulate ale inimii.
Imediat ce ai observat simptomele acestea, apelează la ajutorul unui specialist.