În urmă cu câţiva ani, cercetătorii de la University of British Columbia au rugat două grupuri de subiecţi să citească două versiuni diferite ale unei povestiri scrise de Franz Kafka, "Un medic de ţară".
Prima variantă avea amprenta clară a scriitorului, în sensul că situaţiile prezentate nu aveau un sens evident, dintre care merită amintite cea în care vecinul amabil se comportă ca un cal şi cea în care familia cere dentistului să îi scoată o măsea copilului care nu avea dinţi.
Cel de-al doilea grup de subiecţi a primit o versiune a aceleiaşi povestiri, însă în această variantă, situaţiile absurde au fost adaptate astfel încât să aibă sens. Astfel, vecinul amabil împrumută calul său, dar nu se comportă ca unul, iar copilul cu durerea de măsea chiar are dinţi.
Ulterior, cercetătorii, sub supravegherea psihologului Travis Proulx, au rugat subiecţii să identifice un tipar ascuns în spatele unor rânduri de litere. Când au interpretat rezultatele experimentului, cercetătorii au constatat că subiecţii care citiseră povestirea în varianta apropiată de original, cu situaţii absurde, inexplicabile, au fost de două ori mai pricepuţi la a identifica tiparul din spatele înşiruirii de litere.
Acelaşi lucru s-a întâmplat când subiecţii au urmărit un film scurt, impenetrabil, de David Lynch, mai degrabă decât atunci când aceştia au urmărit un fragment coerent din The Simpsons. Homer este, într-adevăr, un personaj ridicol, însă există o oarecare logică în spatele comportamentului său.
Ce se întâmplă oare? De ce consumul de nonsensuri pare să îi facă pe indivizi mai deştepţi?
Psihologia unei superputeri
Într-un nou studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology de psihologii Samantha Heintzelman şi Laura King, de la University of Missouri, atrage atenţia asupra unui fenomen cel puţin curios.
Psihologii au constatat că atunci când indivizii cred că vieţile lor au sens, îşi lasă intuiţia să le ghideze acţiunile. Însă atunci când indivizii simt că viaţa lor nu mai are sens, în creierul lor se produce o schimbare. "Înainte de o traumă, o persoană este, adesea, pe pilot automat, funcţionând în baza procesării intuitive. Cu toate acestea, după un eveniment traumatizant, procesarea voluntară a informaţiei poate fi crucială pentru a reda un sens vieţii", au explicat psihologii.
Cum funcţionează:
Când identifici ceva ce nu are sens - când partenerul pe care te bazai începe brusc să se îndepărteze sau când vecinul din povestirea lui Kafka se comportă ca un cal fără un motiv perceptibil - un grup de funcţii cerebrale declanşează imediat un set de abilităţi cognitive puternice, care lucrează oentru a găsi altor tipare care să aibă sens. Odată ce acest proces a fost declanşat, creierul nu se opreşte înainte de a găsi ceva care să umple golul.
Dacă creierul nu va găsi o explicaţie suficient de bună pentru o anumită situaţie, va începe să caute în altă parte, cu o intensitate şi o abilitate extraordinară. Acesta va identifica tipare care nu au legătură unele cu altele şi conexiuni între idei şi obiecte care s-au aflat mereu în faţa ochilor individului, dar pe care acesta pur şi simplu nu le-a observat.
Schimbarea, văzută ca "incidentul-sămânţă"
Un astfel de incident este ceea ce îi stimulează pe oameni să exploreze noi idei şi constă într-o situaţie din trecut, pe care nu şi-au putut-o explica. Acest incident îi trimite pe indivizi într-o călătorie plină de descoperiri.
Efectul KAFKA te face să devii mai INTELIGENT - Află cum funcţionează
Noi cercetări arată că o schimbare neaşteptată determină dezvoltarea unei superputeri psihologice.