Cercetările din cadrul Institutului pentru Cercetări Sociale de la Universitatea din Michigan arată că bărbații care se înțeleg cu socrii au căsnicii mai reușite, dar din nefericire, femeile care se forțează prea mult să o facă, dacă relația nu s-a legat de la început, își cresc în schimb riscurile de divorț cu 20%.
Dr. Terri Orbuch este de părere că acest lucru se întâmplă deoarece: „Relațiile sunt atât de importante pentru femei, iar identitatea lor de mamă și soție nu trebuie să contravină cu celelalte relații, iar bărbații sunt sfătuiți să creeze încă de la început o legătură cu soacrele pentru a putea avea o relație mai apropiată cu partenerele de viață.” Această cercetare se bazează pe datele colectatate de la 373 de cupluri urmărite timp de 26 ani și a scos la iveală faptul că soții care au făcut un efort au avut o căsnicie mai reușită, dar soțiile care au încercat să aibă o relație mai bună cu socrii au divorțat mai repede. Toate persoanele implicate aveau vârste cuprinse între 25-37 de ani și se aflau în primul an de căsnicie când a început acest studiu, în anul 1986.
De pe urma rezultatelor, Dr. Orbuch, cercetător șef, a tras concluzia că părinții care au copii băieți, trebuie să fie mai atenți la relațiile cu partenerele fiului, pentru că acestea sunt mai sensibile și dacă nu se înțeleg cu ele riscă să-și distanțeze propriul copil. De asemenea, soțiile ar trebui să tragă granițe, ținând în cuplu anumite detalii intime și aspecte ale căsniciei.
Eforturile cu soacra împiedică divorțul
Există concepția că nurorile nu se vor înțelege niciodată cu soacrele, dar cercetările arată că dacă un bărbat leagă o relație puternică cu socrii, riscurile unui divorț se diminuează cu mult.