Deşi simţea că se petrece ceva anormal în organismul ei, Amie Valpone nu a beneficiat iniţial de sprijinul medicului în acest sens, întrucât acesta i-a prescris femeii crema care i-a dat organismul peste cap.
Din greşeală, medicul i-a recomandat aplicarea necorespunzătoare a unei creme cu progesteron, ceea ce a dus la dezechilibre majore la nivelul sistemului endocrin.
S-a îngrăşat rapid, se simţea obosită, poftea la alimente pline de grăsime şi transpira pe timpul nopţii, simptome întâlnite în cazul femeilor însărcinate, în organismul cărora există un nivel sporit de progesteron.
Astfel, timp de mai bine de un an, femeia a ajuns să doarmă între 14 şi 16 ore pe noapte pentru a elimina progesteronul în exces. În prezent însă, a reuşit, cu ajutorul alimentaţiei sănătoase şi odihnei, să îşi recapete silueta subţire şi încrederea în sine.
Ce sunt cremele cu progesteron
Astfel de creme sunt folosite ca tratament în cazul femeilor aflate în pragul menopauzei, pentru reglarea hormonală, prevenirea tulburărilor aparatului reproducător feminin, eliminarea bufeurilor şi stabilizarea schimbărilor de dispoziţie asociate menopauzei.
Printre efectele adverse ale acestor produse pe bază de progesteron se numără: deranjamente stomacale, modificări de apetit, creştere în greutate, retenţie de lichide şi edem, oboseală, acnee, ameţeală sau insomnie şi nu numai.