Avocado prăjit
Te-ai săturat de cartofii prăjiţi şi vrei să încerci ceva nou? Avocado prăjit este ceea ce cauţi.
2 linguri de făină de grâu, un sfert de lingură de sare de mare, un sfert de lingură de piper negru, un sfert de cană de pesmet, 2 ouă mai mari, 2 avocado copţi bine, spray pentru gătit, zeama de la o lămâie.
1. Încinge cuptorul la 170 de grade, timp în care, pe o tavă de copt aşază o foaie de copt şi dă-o cu spray pentru gătit.
2. Într-un castron, amestecă făina, sarea, piperul şi pesmetul.
3. Separat, bate albuşurile de la ou, după care, curăţă avocado de coajă şi taie-l în 6 părţi egale.
4. Trece bucăţile prin albuşul de ou, apoi prin amestecul de pesmet şi aşază-le pe tava de copt.
5. Bagă tava la cuptor pentru 5 minute pe o parte şi 2 pe cealaltă, scoate-o şi serveşte avocado prăjit cu zeamă de lămâie.
Poftă bună!