În timpul evoluţiei umane, dimensiunea creierului a crescut, în mod deosebit în zona numită neocortex. Neocortexul este cel care ne permite să vorbim, să visăm şi să gândim.
În încercarea de a găsi o explicaţie pentru expansiunea neocortexului, cercetătorii de la Max Planck Institute of Molecular Cell Biology and Genetics din Dresden, împreună cu ai lor colegi de la University Hospital Carl Gustav Carus Dresden, identificaseră anterior o serie de potenţiali factori la nivel molecular.
Aceşti factori acţionează intern la nivelul celulelor stem, având un rol principal în dezvoltarea neocortexului şi fiind responsabili şi de expansiunea acestuia.
Cercetătorii raportează acum un rol adiţional pe care serotonina, neurotransmiţător al fericirii, cunoscută ca factor care mediază satisfacţia, încrederea în sine şi optimismul la nivelul creierului, îl are ca factor de creştere a progenitorilor bazali (celulele stem) în procesul de dezvoltare a neocortexului uman.
Graţie acestei funcţii descoperite recent, serotonina din placentă contribuie cel mai probabil la expansiunea evoluţionistă a neocortexului uman.
Te-ar putea interesa şi faptul că: 5 la 1 este raportul MAGIC pentru relaţii FERICITE