Însă un lucru mai puţin ştiut despre florile de salcâm este că, pe lângă aromă şi dulceaţă, acestea au multe beneficii pentru sănătate.
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic spune că deşi nu multă lume laudă florile de salcâm, nu ar trebui să le ignorăm mai ales în această perioadă.
"Florile de salcâm chiar sunt comestibile, le poţi mânca proaspete, ca atare, puse în salate şi în prăjituri sau uscate şi transformate în ceai.
Nu numai că sunt dulci şi parfumate, dar sunt un remediu excelent pentru arsurile de somac, crizele de gastrită şi ulcer, refluxul gastro-esofagian. Şi la digestie fac bine, au efect calmant pentru colonul iritabil şi sensibilitatea digestivă.
Nu ştiu dacă de mâine am să mă apuc să mănânc flori de salcâm, dar promit să nu mai treacă nicio primăvară fără să-mi umplu sufletul de parfumul ciorchinilor delicaţi! Într-adevăr au înnebunit salcâmii, iar noi putem beneficia gratuit de acest răsfăţ aromat", a scris astăzi medicul nutriţionist Mihaela Bilic pe pagina oficială de Facebook.