Mihaela Bilic, un medic nutriţionist foarte cunoscut, ne îndeamnă să cumpărăm tot ce este verde din piaţă, deoarece aceste legume au o mulţime de beneficii pentru sănătate. Specialista în nutriţie subliniază că nimic din ceea ce cumpărăm acum din pieţe nu poate fi greşit, ba chiar ne recomandă să mâncăm din belşug legume cu frunze verzi.
"Orice frunză înseamnă sănătate, înseamnă vitamine, minerale, multe fibre şi apă, enorm de mulţi fitonutrienţi şi puţine calorii. Apropo de fitonutrienţi, sunt acele substanţe benefice care ne protejează de boli (inclusiv cancer) şi de îmbătrânire, care neutralizează tot ce e toxic în organism. Ei nu pot fi sintetizaţi în laborator, nu există în farmacie, exista doar în legume, verdeţuri şi mult mai puţin în fructe. Aşa că nu aveţi alternativă, mâncaţi verde!
Oferta e din belşug: ştevie şi lobodă, urzici şi spanac, salată de toate soiurile şi culorile, ceapă, usturoi şi minunata leurdă, mărar, pătrunjel şi leuştean... Faceţi o cura de frunze! Gătiţi-le sau mâncaţi-le crude, ca salata. Puneţi ceva acrişor (borş, zeamă de lamâie, sos de roşii sau oţet) ca să creşteţi absorţia fierului. Puneţi şi un strop de ulei ca să se absoarbă nutrienţii liposolubili... şi gata, undă verde la verde.", a explicat medicul nutriţionist Mihaela Bilic pe pagina oficială de Facebook.