Mumii în farfurie
Cei mici vor fi super încântaţi de acest preparat uşor de făcut, care se mănâncă rapid şi este gustos. Iar adulţii se vor amuza copios de formele din farfurie.
1 foaie aluat foietaj, 1 ceapă galbenă, 2 ouă, 10 crenvurşti cu 85% carne, muştar, ketchup, maioneză
1. Preîncălziţi cuptorul la 190 grade Celsius.
2. Dezgheţaţi foaia de aluat şi tăiaţi-o în două dreptunghiuri, pe mijloc, apoi fiecare dreptunghi pe diagonală, astfel încât la sfârşit să aveţi 4 triunghiuri.
3. Tăiaţi cu un cuţit fiecare triunghi de aluat, în câte 10 fâşii, ca în final să aveţi în total 40 de fâşii.
4. Cu un cuţit mic, tăiaţi uşor o treime din fiecare crenvurşt la un capăt, ca şi când ar avea picioare, apoi pe laterale ca şi când ar avea mâini. Nu desprindeţi bucăţile.
5. Înconjuraţi fâşii de aluat în jurul "picioarelor", "mâinilor" şi al "trunchiului" crenwurştilor, ca şi când aţi face o mumie.
6. Daţi fiecare omuleţ astfel obţinut cu ou bătut şi puneţi-le la cuptor, într-o tavă întinsă, pe o foaie de copt, pentru aproximativ 14 minute sau până când aluatul se face maroniu.
7. Faceţi cu muştar câte doi ochi şi cu ketchup o gură sau sânge. Iar ceapa tăiată solzisori se poate prăji şi poate reprezenta patul pe care stă mumia.