Pui cu lămâie şi sos de ciuperci
Încearcă o reţetă gustoasă, dar totodată uşor de făcut, pe bază de pui şi ciuperci.
1 lingură de ulei de măsline, 6 jumătăţi de piept de pui, 1 lămâie, 1/4 cană de unt, 3 căni de ciuperci proaspete, feliate, 2 linguri de făină, 1/2 cană de supă de pui, 1 lingură de pătrunjel tocat mărunt
1. Încălzeşte cuptorul de 200 grade.
2. Toarnă uleiul într-o tavă. Adaugă pieptul de pui, pe care îl vei întoarce pe toate părţile pentru a îl înveli în ulei. Stoarce apoi zeama de la o jumătate de lămâie pe carnea de pui. Cealaltă jumătate de lămâie tai-o felii şi acoperă apoi bucăţile de pui cu ele.
3. Introdu tava la cuptor şi lasă puiul să se gătească preţ de 40 de minute.
4. Separat, într-o tigaie, topeşte untul şi căleşte ciupercile în el. După 6 minute, adaugă făina, amestecând viguros pentru a o incorpora în sos. Adaugă şi supa de pui şi lasă apoi sosul să scadă, la foc mic. La final, adaugă pătrunjelul.
5. Serveşte pieptul de pui cu sosul de ciuperci.
Poftă bună!