Seminţe de dovleac cu rozmarin şi usturoi
Mai sunt doar câteva zile până de Halloween şi trebuie să ne pregătim din timp gustările pentru atunci când ne vor trece pragul prietenii costumaţi în diferite personaje. Sugestia noastră de astăzi sunt seminţele de dovleac cu rozmarin şi usturoi.
2 căni de seminţe de dovleac, o lingură de ulei de măsline, o lingură de rozmarin uscat, 2 linguri de praf de usturoi, jumătate de lingură de cimbru uscat, jumătate de lingură de salvie uscată, sare şi piper după gust.
1. Încinge cuptorul la 190 de grade Celsius.
2. După ce ai uscat bine seminţele de dovleac, stropeşte-le cu uleiul de măsline.
3. Într-un vas, amestecă toate condimentele.
4. Aşază seminţele în tava de copt şi presară condimentele peste ele, după care bagă-le la cuptor pentru o oră, dar nu uita să le mai vânturi cu o paletă din 15 în 15 minute.