Supă cremă de pâine cu usturoi
Fie că este vorba despre o delicată supă cremă sau o tocană mai groasă, nimic nu completează mai bine rețeta decât o felie crocantă de pâine prăjită aromată. Cele două texturi diferite fac în așa fel încât să ți se topească totul în gură, dar ce poate fi mai special decât această pâine delicioasă transformată direct în supă.
1/4 ceașcă ulei de măsline, 1/4 cană vin alb sec, 1/2 linguriță sare, 1/2 linguriță cimbru, 1/2 linguriță piper, 1 linguriță pătrunjel proaspăt, 2 lingurițe paprica, 5 cești supă de legume, 6 felii de pâine prăjită, 20 căței de usturoi
1. Se încinge uleiul într-o cratiță potrivită ca dimensiune, pe foc mediu, și se adaugă usturoiul pisat amestecând continuu până când acesta își schimbă culoarea, adică aproximativ 3-4 minute.
2. Se taie feliile de pâine pe jumătate și se adaugă în cratiță, se presară paprica și cimbrul, apoi se lasă până ce pâinea se îmbibă în uleiul aromat de usturoi.
3. Se adaugă vinul, amestecând continuu până se evaporă lichidul, moment în care se încorporează 4 cești și jumătate din supă, 1/2 linguriță de sare, piper negru proaspăt măcinat și se acoperă pentru a fierbe conținutul.
4. Se transferă totul într-un blender și se mai adaugă sare și supă, dacă mai este nevoie, apoi se garnisește cu pătrunjelul tocat mărunt.